.
.

Homo Ludditus

Less is more and nothing is good enough

.

Costică și furia unui vraci


Rețelele de socializare au făcut celebră postarea unui medic de familie scriitor de SF, dar altminteri îngust la minte și retrograd, care trebuie citită cu tot cu comentarii: De ce plm să-ţi plătesc eu operaţia, Costică? [Postarea a fost ștearsă de pe blog: Precizări despre Costică.]

Câteva considerații plecând de la cazul lui Costică, cel care l-a enervat pe mărețul medic român.

Respectivul, muncind în Italia, probabil că și-a plătit acolo asigurarea medicală obligatorie, ceea ce i-ar fi dat dreptul și la tratament gratuit în România, pe baza cardului european de sănătate, a cardului de asigurat în Italia, sau a unui formular din seria E100… doar că românii cel mai probabil i-ar fi râs în nas la prezentarea cardului, și l-ar fi trimis să facă exact ce-a făcut: să plătească pe luna curentă, plus 6 luni din urmă!

Firește, există și posibilitatea ca românul să fi muncit la negru în Italia…

Ce nu înțelege totuși Vindecătorul e că asigurarea medicală este nu doar un sistem de asigurare „clasic”, ca la autoturisme și locuințe, ci este unul cu o componentă esențială de solidaritate socială. Astfel, dacă rata la o asigurare auto este în funcție de cât de scumpă este mașina și cât de prost conduce șoferul, iar la locuință, în funcție de valoarea asigurată și de riscurile estimate, în cazul asigurării de sănătate criteriile sunt cu totul altele: nu se plătește în funcție de risc — altminteri, cei cu boli cronice sau cei cu maladii congenitale nici n-ar putea fi asigurați, căci ei consumă mai mult decât contribuie! –, ci doar în funcție de veniturile asiguratului. (Firește, există în unele țări și opțiuni suplimentare de asigurare, dar în sistemele publice de sănătate ele sunt tot o valoare procentuală din salariu.) Or, costul unei proceduri medicale de un anume fel este același, indiferent de suma plătită lunar de asigurat. „Paușalitatea” unei asigurări de sănătate este mai mare decât la alte tipuri de asigurări. În plus, intervențiile de urgență pentru salvarea unei vieți sunt în principiu gratuite în țările civilizate (cel puțin în teorie).

Dacă aceste principii de civilizație și umanism ar fi aplicate în spiritul lor, sistemul de asigurări de sănătate — cel public și obligatoriu — ar trebui să funcționeze pe baze mult simplificate: câtă vreme un cetățean are venituri, el plătește obligatoriu o cotă din acestea ca asigurare (ca și până acum), dar în cazul unei nevoi medicale nu ar mai trebui să se verifice existența vreunei asigurări (am elimina astfel și complicațiile de genul „pe durata șomajului legal, șomerul este asigurat de către Oficiul forțelor de muncă”, și am acoperi și cazurile neasiguraților din lipsă de venituri). Toate procedurile medicale necesare din punct de vedere medical (nu implantul de țâțe) ar trebui să fie acoperite în aceeași măsură pentru toți cetățenii, căci viața și sănătatea ar trebui să fie valori supreme într-un stat pretins civilizat — iar procedurile nenecesare (implantul de țâțe, lungirile de penis, vasectomia, legarea trompelor, avortul la cerere, operațiile estetice) ar trebui să nu fie acoperite de nici o asigurare publică!

În plus, se poate observa că sistemele actuale de asigurări medicale sunt tocmai opusul ideii de asigurare — aceea de a te ajuta să plătești o pagubă atunci când veniturile nu-ți permit s-o faci tu însuți. Or, asigurările medicale acoperă mai degrabă cheltuieli modeste — costurile legate de vizitele medicale, de boli banale, de proceduri nu foarte scumpe, de medicamente obișnuite (nu cele OTC, dar nici cele mai scumpe) –, în schimb ce în cazul unor situații critice — cancer, transplant de organe, etc. — multe sisteme de asigurări acoperă doar o mică parte din costuri, sau, în stil american… „sorry, we don’t cover that”.

Oricine (mai puțin persoanele fără venituri sau cele îndreptățite la ajutor social) își poate permite să plătească nu doar costurile cu aspirina, paracetamolul și vitamina C pe care oricum le suportă (ele nefiind acoperite decât ca tratamente în cazul internării), ci și costurile cu analizele medicale banale, ca și unele proceduri simple (o apendictomie la prețuri europene, nu americane). Aceste cheltuieli moderate ar trebui să nu fie acoperite deloc de asigurarea medicală standard, în schimb asigurarea ar trebui să acopere integral toate costurile astronomice legate de cancer, SIDA, operațiile pe cord sau pe creier, transplantul de organe, bolile cronice, orice este imposibil de plătit de un om cu venituri medii.

În fine, anarho-socialistul din mine caută să găsească un sens umanist în toate, pe când domnul doctor, prestator al „înjurământului lui Hipocrite” (sic!), este ofuscat că-i plătește operația lui Costică, și mai are un dinte și împotriva pensionarilor…




One thought on “Costică și furia unui vraci

  1. LStefan

    Citind articolul acesta al Dvs. m-am dus si am citit postarea aceea, inclusiv comentariile. Cred ca aveti dreptate. Cu stima, L. Stefan

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>