.
.

Homo Ludditus

Less is more and nothing is good enough

.

Cel mai debil articol american despre Franța


Începusem să scriu această postare în engleză, și mă documentasem vreme de câteva ore cu privire la ultimele modificări referitoare la diversele taxe, impozite, și contribuții sociale din Franța, dar am considerat că nu merită efortul. Sistemul fiscal francez este prea complicat, și am constatat că nimeni nu are răbdare să urmărească socoteli detaliate, și încă și mai puțin să viziteze paginile către care punctez eu prin postările mele.

Țin totuși să semnalez, cu comentarii mai succinte, articolul unei ziariste americane cu nume italian, ziaristă care trăiește în Franța și care a beneficiat de sistemul social francez inclusiv ca mamă, dar care nu se jenează să arunce cu noroi într-un mod exagerat: The Fall of France.

Citiți articolul menționat. Este plin de rea-voință. Eu voi comenta doar două citate scurte și punctuale. Primul:

Since the arrival of Socialist President François Hollande in 2012, income tax and social security contributions in France have skyrocketed. The top tax rate is 75 percent, and a great many pay in excess of 70 percent.

Al doilea:

The cost of everyday living is astronomical. Paris now beats London as one of the world’s most expensive cities. A half liter of milk in Paris, for instance, costs nearly $4 – the price of a gallon in an American store.

Ca să termin repede cu a doua idioție: nu știu unde a găsit vaca domnului jumătăți de litru de lapte costând echivalentul a 4 dolari, căci la Monoprix litrul de lapte Lactel „bio” costă 1.58 € (cca $2.15). Laptele „non-bio” costă 0.93 € litrul (cca $1.26). La sticluțe de jumătate de litru, Lactel „bio” costă fix 1 € ($1.36), iar marca proprie Monoprix, „non-bio”, costă 0.70 € ($0.95) jumătatea. Cretina de Janine di Giovanni ori e proastă de bubuie, ori minte cu nerușinare.

Cât despre faimosul impozit de 75% „pe marile bogății”, dobitoaca mănâncă rahat și aici. Propunerea inițială de impozit a fost respinsă de Consiliul constituțional pe 29 decembrie 2012, și nimeni nu a fost vreodată impozitat cu 75%! De-abia zilele trecute (ce coincidență, pe 29 decembrie 2013) Consiliul constituțional a aprobat noua propunere de impozit de 75%, care este acum în procent de… 50%! (decizie, comentariu)

Să înțelegem un lucru. Această taxă extraordinară care l-a făcut pe Depardieu să se vaite ca o babă senilă nu se aplică averilor! Averile sunt taxate cu cel mult 1.5%, procent pentru valorile patrimoniale de peste 10 milioane de euro.

Acest impozit nu se aplică nici veniturilor din dobânzi bancare, tranzacții bursiere, imobile închiriate, etc. etc. — venituri „pur capitaliste” care sunt impozitate conform unor norme care nu s-au schimbat în mod radical.

Și nu este vorba nici de impozitele pe profitul societăților comerciale. Dimpotrivă.

Este vorba de o taxă aplicabilă veniturilor salariale sau asimilate salariilor! Este vorba de „salariile nesimțite”* ale unor PDG sau ale altor cadre superioare din întreprinderi sau din bănci, ca și cele ale fotbaliștilor, poate și ale câtorva mari actori. Doar cca. o mie de francezi sunt afectați, și numai în privința veniturilor echivalente salariilor, tranșele ce depășesc 1 milion de euro pe an!

Impozitul pe salariu este progresiv în Franța, iar în sine nu este mai mare decât în țări ca Germania. Impozitul marginal maxim pe venit, respectiv procentul cu care se taxează sumele de peste 150.000 de euro, este de 45%, la care se adaugă maximum 4% (valoare pentru sumele de peste 500.000 €).

De remarcat că acest tip de impozit a scăzut sub socialiști, în mod paradoxal. Conform unui grafic pentru perioada 1915-2011, se poate vedea că el a atins și valori de 90%, 80% sau 75% în trecut, stabil pentru câțiva ani la 70% imediat după primul șoc petrolier.

Ceea ce este împovărător în Franța nu este impozitul pe venit, ci feluritele contribuții sociale, structurate aproximativ ca în România — unele plătite de angajat, altele, în oglindă, plătite de angajator (plus alte impozite strict pentru angajator, fix ca la noi: pe masa salarială, pe riscurile de accidente de muncă, etc.). Doar CSG, CRDS și alte câteva contribuții care se adaugă la acestea în cazul veniturilor foarte mari nu-și găsesc corespondentul în alte țări.

Ca o paranteză, în ciuda complexității sistemului, contribuțiile pentru sănătate și pensie mi se par mai oneste decât la noi, căci nu sunt mai mari procentual, și pe deasupra ele sunt și plafonate la valori superioare fixe. Astfel, povara plăților pentru sănătate și pensie ajunge să scadă, procentual, pentru „salariile de milionar” (și pensia publică va fi limitată în cuantum, e normal așa). Iar cine muncește dincolo de 65 de ani nu mai plătește asigurare de șomaj.

Se consideră că noua taxă de 50% pe veniturile ce depășesc milionul respectă într-un anumit fel promisiunea inițială de a impozita cu 75% opulența, căci la aceste niveluri de venit, contribuțiile sociale patronale (corespunzătoare angajatorului) sunt în jurul valorii de 25% (ele sunt estimate la 42% pentru un salariu obișnuit, dar vă spuneam că există plafoane fixe). Însumând cele două taxe…

Să nu uităm însă că taxa de 50% este marginală, ea nu se aplică la întreaga sumă! „Presiunea fiscală” pe suma totală este mult mai mică. Câteva calcule de pe un site bursier:

Ainsi, pour un salarié ou un dirigeant ayant perçu 1,2 million d’euros en 2013, la taxe due en 2014 sera de 100.000 euros (soit 50% de 200.000 euros).

On est donc loin des 75%. Mais pour l’entreprise, il faut aussi tenir compte des charges. Or, pour une rémunération annuelle supérieure à 1 million d’euros, les charges patronales avoisinent les 25%. Par exemple, sur 1,25 million d’euros bruts par an, les charges peuvent être estimées à 310.686 euros soit 24,85%. A 5 millions d’euros de salaires, elles sont d’un peu moins de 1,19 million d’euros (23,75%).

En ajoutant les 50% en question, on arrive donc bien à un taux global proche de 75%.

Il s’agit toutefois ici d’un taux marginal, c’est-à-dire le taux de taxation de la part de rémunération qui dépasse 1 million d’euros. En termes de taux moyens appliqués à l’ensemble de la rémunération, les chiffres seront naturellement moins spectaculaires.

Pour 1,25 million d’euros de revenus bruts, la taxe sera par exemple de 125.000 euros. En ajoutant les charges, la taxation globale sera donc de 435.636 euros et correspondra à une pression fiscale de 34,85%. En montant dans l’échelle des revenus, l’effet de la taxe à 50% sera bien entendu plus fort. À 2 millions d’euros de salaire brut par an, la pression fiscale moyenne passera à 49,4%. A 5 millions d’euros, elle atteindra même les 63,75%.

Certaines entreprises (dont les clubs de football) pourront aussi compter sur le plafonnement de la taxe à 5% du chiffre d’affaires pour limiter l’effet de la taxe. Autrement dit, si le taux marginal avoisinera les 75%, le taux de taxation moyen des entreprises visées par la mesure sera bien inférieur à ce chiffre.

Da, uitasem. Suma acestor taxe nu poate depăși 5% din cifra de afaceri, deci fotbaliștii își vor primi în continuare milioanele pe care le merită pentru genialitatea lor și pentru contribuția lor la progresul omenirii.

Ca să revin la dobitoaca de americancă din Paris: nu, nimeni n-a plătit 75%, și nici 70%. Firește, vorbim de marii antreprenori la care visează dumneaei, căci presiunea fiscală pe un salariu „de om normal” este cam ca în Germania, de vreo 55% pentru un guler albastru plătit binișor spre bine (luând în calcul deducerile aplicabile în cazurile uzuale).

Franța merge prost nu din cauza acestor taxe și impozite, ci din cauza proastei publicități făcute în jurul lor. De altfel, impozitele sunt mai mari în Suedia, țară în care povara fiscală pentru un salariat obișnuit este de 70% din totalitatea veniturilor!** Și, în nici unul din cazuri — Franța, Germania, Suedia –, n-am socotit partea plătită de angajator peste salariul brut!

Franța merge prost din cauza faptului că legea nu este respectată de păturile de jos, cele cu tendințe infracționale (în parte, imigranți din fostele colonii, chiar și la a doua generație) — este și cazul Marii Britanii, de altfel.

Franța merge prost pentru că este locuită de un popor de deprimați, iar întreprinderile sunt de obicei conduse de manageri mitocani.

Oamenii valoroși au plecat și pleacă din Franța pentru că spiritul locului este de panică, anxietate, morozitate, deprimă (sic!), lipsă de încredere, infracționalitate. Iar când o extremistă de dreapta spune un adevăr (confirmat de fapte), este acuzată de incitare la ură rasială. Finkielkraut încă n-a fost acuzat, cred…

Francezii care pleacă în Statele Unite dau cu piciorul unui sistem de asigurări medicale infinit mai ieftin decât cel american, și de calitate, iar în plus renunță la un transport în comun mult mai dezvoltat. Francezii care pleacă în lagărul de muncă numit Germania dau cu piciorul unui stil de viață relativ lejer, pentru o viață mai aseptică, mai cazonă, într-o societate cu o criminalitate mult redusă. Iar cei care pleacă peste Canalul Mânecii sunt probabil cam proști.

Colac peste pupăză, se găsește și câte un jeg de jurnalist american moralist, ca imbecila sus-citată. Europa i-o suge cam mult marelui licurici; americanii ar trebui expulzați, sunt prea proști ca să trăiască în Europa.
__
*bonusurile intră tot aici
**alte calcule arată că suma dintre impozitul pe venit și contribuțiile sociale pentru salariile normale (nu cele afectate de „legea 75%”, care este de fapt „legea 50%”) este mai mare în țări ca Germania și Danemarca decât în Franța




4 thoughts on “Cel mai debil articol american despre Franța

  1. Robert

    Daca in Franta sunt taxe mari inseamna ca Belgia nici nu mai exista, a dat faliment.
    Nu inteleg cum de ea este “award-winning foreign correspondent”.

    Reply
  2. Béranger Post author

    Huit raisons de ne pas désespérer de l’économie française
    http://www.lemonde.fr/economie/article/2014/01/08/huit-raisons-de-ne-pas-desesperer-de-la-france_4344228_3234.html

    1/ Un pays qui attire toujours les investisseurs étrangers
    „la France était, en 2012, au 1er rang européen des implantations industrielles, et au 3e rang au classement global de l’attractivité, derrière le Royaume-Uni et l’Allemagne. L’un des investisseurs principaux en France n’était autre que les Etats-Unis, qui représentent 30 % des projets et 40 % des emplois créés par des firmes étrangères, un quasi-doublement en un an.”

    2/ Un pays qui investit toujours à l’étranger
    „Repliée sur elle-même, la France ? Fin 2012, elle était au 4e rang mondial en matière de stocks d’investissements directs à l’étranger, selon la Conférence des Nations unies sur le commerce et le développement (Cnuced), l’organisation des Nations unies chargée des questions de développement. Quant aux flux d’investissements, ils la classent, pour la même période, au 11e rang mondial et au 3e rang européen.”

    3/ Un berceau d’implantation de start-up et d’innovation
    „Pas moins de 90 entreprises françaises figurent au palmarès 2013 du cabinet Deloitte des 500 start-up à la croissance la plus rapide en Europe, Afrique et Moyen-Orient, dont la 1re place. Cinq entreprises françaises figurent dans le top 30. La France est également le 7e pays en Europe le plus favorable au développement des start-up, devant l’Allemagne, selon un classement du Financial Times, peu suspect de francophilie.”

    4/ Une destination prisée par les étudiants
    „en 2013, 288 544 étudiants étrangers ont choisi la France, soit 7 % du total des étudiants étrangers en mobilité à travers le monde, ce qui place l’Hexagone au troisième rang des pays d’accueil, derrière les Etats-Unis et le Royaume-Uni.”

    5/ Des salariés très productifs
    „En 2012, les statistiques d’Eurostat montrent que la productivité de la main-d’œuvre française par heure travaillée s’élevait à 45,4 euros, contre 42,6 euros pour l’Allemagne, et 37,2 euros pour l’ensemble des pays de la zone euro.”

    6/ Une démographie dynamique

    7/ Un art de vivre reconnu

    8/ La première destination touristique

    „Et aussi… la deuxième puissance maritime mondiale, ou encore le système de santé, classé parmi les meilleurs au monde par l’Organisation mondiale de la santé… Sans oublier que la France est en tête des pays européens dans le Fortune Global 500, qui recense les plus grandes entreprises mondiales, avec 35 entreprises, contre 34 pour l’Allemagne, 68 pour le Japon et 133 pour les Etats-Unis.”

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>