.
.

Homo Ludditus

Less is more and nothing is good enough

.

Dibăcia statisticilor germane


Zilele trecute citeam în Le Nouvel Observateur că șomajul în Germania ar fi scăzut mai mult decât se aștepta, și că rata șomajului ar fi rămas neschimbată la 6,8% în ianuarie 2014 — deși numărul șomerilor ar fi scăzut cu 28.000 — , deși mai la vale se spunea că „șomajul brut” ar fi crescut de la 6,7% în decembrie la 7,3% în ianuarie (3,136 milioane). Pardon?!

Statisticile nemțești sunt de-a dreptul perverse. De fapt, raportul din 30 ianuarie al Bundesagentur für Arbeit zice așa:

  • în ianuarie sunt cu 263.000 șomeri în plus față de decembrie (+0,6%, ridicând rata șomajului la 7,3%)
  • dar cu 2.000 mai puțini decât în luna ianuarie a anului precedent
  • rata „ajustată sezonier” a șomajului a scăzut cu 28.000 de persoane față de luna precedentă

Ce mama dracului este aia „ajustare sezonieră”, în condițiile în care șomerii sunt mai mulți cu 263.000 față de luna precedentă, dar asta vrea să însemne că-s cu 28.000 mai puțini?! În cel mai bun caz, ei sunt cu 2.000 mai puțini decât acum 12 luni, dar altfel, de unde naiba cifrele astea pozitive care i-au fascinat pe francezi? („Analiștii salută în mod unanim amploarea scăderii numărului șomerilor.”)

Este probabil o himeră, o aberație de genul: „dacă în mod tipic rata șomajului în ianuarie este cu X% mai mare decât în decembrie, deci șomajul ar-fi-putut-sau-ar-fi-fost-de-așteptat-să-crească la valoarea Y, el a crescut cu doar 263.000, deci cu 28.000 mai puțin decât ne-am fi așteptat noi”. Victorie, șampanie, raportări de producții record la hectar. Sunt mai mulți șomeri, dar noi zicem că numărul lor a scăzut!

În realitate, cum aminteau și francezii, mini-job-urile create de legislația „Hartz IV” au accentuat sărăcia în Germania. Chiar acest raport menționează câteva cifre:

  • „subocuparea”, care-i socotește și pe cei în incapacitate temporară de muncă, în număr de 4,017 milioane, cu 44.000 mai mic decât în ianuarie 2013, dar cu doar 7.000 redus în calculul „ajustat sezonier”, ceea ce mă face să cred că în număr absolut este mai mare decât în decembrie 2013 (și aveam dreptate, în decembrie erau 3,819 milioane de „subocupați”)
  • în ianuarie, s-au raportat 1,104 milioane de șomeri acoperiți de asigurarea de șomaj completă (SGB III), cu 17.000 mai puțini decât în ianuarie 2013, dar s-au plătit alocații de șomaj către 1,074 milioane, cu 17.000 mai mulți decât în ianuarie 2013 (sunt criminale statisticile astea)
  • cei acoperiți de asigurarea de șomaj de bază (SGB II), în număr de 4,367 milioane (erau 4,358 milioane în decembrie), adică 8,2% din populația aptă de muncă (cei acoperiți de SGB II este mai mulți decât cei sub SGB III, căci SGB II îi include și pe cei care în anul anterior plății alocației de șomaj nu au plătit asigurări de pensie și șomaj, de pildă pentru că au fost tot șomeri, n-au lucrat niciodată, sau au lucrat mai puțin de 12 luni în ultimii 2 ani)

Agenția, elegantă și ușor pudică, nu menționează numărul celor cu mini-job-uri de 450 € sau mai puțin (din câte știu, cei cu un astfel de mini-job nu plătesc impozit pe acest venit, sunt asigurați medical de stat, și nu contribuie pentru pensie, deci în caz de șomaj ei cad sub incidența SGB II, nu SGB III).

Într-un document despre bulgari și români, tot din ianuarie 2014, se strecoară totuși câteva informații despre cei care sunt îndreptățiți să ceară ajutor social:

  • circa 650.000 cu mini-job-uri de sub 450 €/lună
  • circa 230.000 cu venituri între 450 și 850 €/lună
  • circa 170.000 cu venituri între 850 și 1.200 €/lună
  • aproape 150.000 cu venituri de peste 1.200 €/lună (probabil datorită familiei aflate în întreținere)

Estimarea mi se pare optimistă, căci DESTATIS, cu referire la iunie 2013, socotea (la pag. 17) vreo 692.000 cu mini-job-uri de sub 450 €/lună, deci rotund cam 700.000. Dacă numărul celor cu mini-job-uri ar fi scăzut, nu văd de ce onorata Bundesagentur für Arbeit nu s-ar fi lăudat și cu acest fapt!

În realitate, mă tem că aceste mini-job-uri, care sunt rușinea Germaniei și a Europei, nu sunt socotite riguros de agențiile federale, dintr-un fel de pudoare. În țări ca Franța, de pildă, ajutorul social pentru cei care nu (mai) au dreptul la ajutor de șomaj și nu sunt în măsură să muncească este, pentru o persoană singură, de 454 €/lună (RMI) — bani pentru care nu se muncește deloc.

Dacă agențiile federale germane chiar ar fi interesate să ofere o oglindă reală a societății germane, ar publica date care să răspundă la întrebări de genul:

  • câte mini-job-uri sunt pe hârtie ca fiind de 2 ore/zi, dar în realitate angajatul muncește 3…4 ore/zi?
  • câte mini-job-uri sunt pe hârtie ca fiind de 4 ore/zi, dar în realitate angajatul muncește 6…8 ore/zi?
  • câte mini-job-uri nu sunt în sfera privată, ci sunt create de entități publice (gen „hai să măture șomerii ăștia strada, ca să nu ia vreun ban de pomană”), ceea ce mie îmi amintește de „full-employment”-ul forțat asortat cu ineficiența, combinație cunoscută sub regimurile de „democrație populară”?

Rușinea acestor mini-job-uri este că sunt o invitație la exploatare. Judecând și timpul de făcut naveta spre și dinspre locul de muncă, efortul se poate dovedi extrem de prost plătit. Nu spun că oamenii ar trebui să ia bani nefăcând nimic, dar poate că din cauza unui mini-job de rahat o mamă nu poate sta cu copilul ei, iar Kita costă! Sunt de părere că ar trebui investit mai mult în recalificare, pentru ca un om să-și poată lua un job adevărat, nu o făcătură! Iar aceste mini-job-uri, interzise, ca și subînchirierea repetată a angajatului către terți — o formă de precaritate la niveluri salariale minime față de care legea germană este din ce în ce mai îngăduitoare.

Astfel de mini-job-uri maschează șomajul real, făcând Germania să apară mai roză decât în realitate. În plus, se observă că, de la caz la caz, statul tot ajunge să plătească ajutoare sociale, chiar și unora cu venituri de 1.200 €/lună! Aceste mini-job-uri nu rezolvă mare lucru, ba chiar sunt convins că ele creează o mare frustrare.

Din fericire, neamțul este printre cei mai cumpătați și disciplinați europeni, iar în Germania se găsesc produse de consum pentru toate buzunarele. Se poate găsi și mâncare ieftină, dar conformă cu normele europene, așadar mai sănătoasă decât cea de la Wal-Mart. Prin absența unui salariu minim național (care va mai continua o vreme), Germania este totuși sub Statele Unite la acest capitol. Nu pricep cum de nu le e rușine.

Cu atâția oameni care trăiesc pe bani puțini, economia Germaniei nu s-ar putea susține dacă această țară nu s-ar baza pe un export puternic, export care merge tot mai puțin spre alte state UE, și tot mai mult spre Asia (China, Indonezia). De fapt, exporturile germane tot scad către „cei 15”, statele inițiale ale UE, dar sunt destul de consistente către Europa Centrală și de Est, unde am observat de pildă o penetrare puternică a rețelei „dm — drogerie markt” (majoritatea produselor rețelei sunt fabricate în Germania), în timp ce această rețea este inexistentă în țări precum Franța.

Cum se simte totuși un german care muncește pe 450 € și vede pe stradă cum trec mașini Porsche, Mercedes ș.a.m.d., dar el nu și-ar permite nici măcar un Trabant, dacă acesta s-ar mai fabrica? Ăsta să fie modelul german?

Poate e vorba doar de o etapă intermediară către modelul chinezesc…




2 thoughts on “Dibăcia statisticilor germane

  1. Radu Negru

    In numarul din ianuarie 2014 al publicatiei Le Monde diplomatique este un mic articol al lui Dominique Vidal in care sunt pe scurt prezentate trei carti despre Germania recent aparute in Franta. Prima este a celebrului Alain Minc intitulata “Vive l’Allemagne!”. Este un eseu (156 pagini) care scoate “un strigat din inima” pentru “imensa admiratie fata de Germania de azi”. Dupa acest autor Germania federala “nu doreste sa domine lumea, nici Europa, ci doar a deveni o mai mare Elvetie, prospera si pasnica”. Dar tot in 2013 au aparut alte doua carti cu un punct de vedere diferit. Este vorba de cea intitulata „L’Allemagne paiera. Voyage au pays d’Angela“ (265 pag.) a d-nei Odile Benyahia – Kouider, reporter la Nouvel Obs., dupa ce a fost timp de 5 ani corespondenta a ziarului Liberation la Berlin. Nici o germanofobie la dansa, dar nu se trec cu vederea si aspecte sumbre ale economiei germane. “Proportional sunt mai multi saraci si exclusi in Germania decat in Franta” scrie dansa: 5,8 milioane persoane muncesc pentru mai putin de 8,5 euro/ora, iar 1,5 milioane – pentru mai putin de 5,0 euro pe ora, cf. statisticilor IAQ (Institutul de munca si calificare). Introducerea prin lege a unui salariu minim de 8,5 euro/ora ar fi deci socotita o mica revolutie. Un alt punct slab al Germaniei este demografia, caci cu o natalitate de 1,3 copii pe femeie (fata de 2,01 in Franta), Germania va avea 68,5 milioane locuitori in 2050, fata de 81 milioane astazi. Insfarsit este si cartea lui Bruno Odent, redactor la L’Humanite si specialist in problemele germane de peste 20 de ani, intitulata ”Modele allemande, une imposture. L’Europe en danger”. Se afirma in ea ca “Reformele antisociale lansate la inceputul anilor 2000 de cancelarul Schroeder si continuate de Angela Merkel, au dat nastere unei precaritati masive ce sufoca cererea interna. Iar austeritatea bugetara impusa partenerilor europeni restrange debuseele firmelor la export. (…) Discriminarea sociala si profesionala a femeilor persista. Costurile energiei explodeaza. Iar chiriile si costul locuintelor, tinute in frau pana acum, incep si ele sa creasca.” Dupa ce da numeroase cifre si exemple, autorul continua: “Europa e in primejdie. Caci imbinarea masurilor ce atrag suferinte sociale si inmultirea scandalurilor de afaceri pot adanci discreditarea conducatorilor politici. Acest redutabil cocktail constituie evident un chilipir pentru populisme, nationalisme si extrema dreapta pe intreg continentul”.

    Reply
    1. Béranger Post author

      Nu știam de Institut Arbeit und Qualifikation — iată încă o sursă de statistici.

      Oricum, salariul minim național, inițial promis pentru 1.1.2015, se pare că va fi amânat pentru 2016. În orice caz, el va trebui implementat până la 1.1.2017. Ce naiba este atât de greu pentru „farul Europei” să renunțe la sclavagism?

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>