Dintr-un articol publicat în EvZ aflăm că mai există şi oameni printre judecători (bravo lor… puţinilor!), că o grefieră cu 15 ani vechime este plătită cu numai 10 milioane, şi aşa mai departe.
Dar, onorată instanţă, să analizăm fluturaşul de “salar”:
» Read more…
Iniţial mi s-a părut mişto eteo.ro. Dup’aia mi-am dat seama că ăştia-şi bat joc de noi:
O fi pe principiul: meteo sau horoscop, tot nu se bazează nimeni pe ce zicem noi.
…sau cineva i-a semnalat zapisul meu lui Dan Arsenie, care a pus un link aici-şa: Renunţăm greu la becul de 100W.
Dacă-mi moare blogul zilele astea, acum ştiţi de ce.
Aflu că Remus Cernea, pe care-l apreciez pentru activismul său pro-laic, şi-a lansat situl omonim, dedicat recent anunţatei sale candidaturi la alegerile prezidenţiale, din partea… Partidului Verde!
Acum, mă scuzaţi, dar cine dracu’ este Partidul Verde? Nu există nici un fel de partid cu adevărat ecologist în ţara asta!
Platforma verde… nu există încă. Nici măcar în rezumat. Nota ZERO la imagine.
Douăsprezece motive pentru a-l susţine pe Remus Cernea? Un text ieftin, plin de truisme: ăia sunt corupţi şi încuiaţi pe dinăuntru, avem nevoie de o schimbare. Tell me something I don’t know, bade. Plus că, scuzaţi, dar unde este colorantul verde?
Fie, trebuie şi se poate face ceva împotriva becalizării României (oare?). Dar ce are de gând să facă Preşedintele Remus Cernea, afară de laicizarea instituţiilor publice (inclusiv Radiodifuziunea), vrăjeli cu drepturile homosexualilor şi de-becalizarea ţării?
Nu cred că va exista ceva cu adevărat verde.
Ţara este o haldă imensă de gunoi. În afară de mizeria morală, stăm ca porcii într-una foarte concretă.
Şi totuşi mă obsedează: ce-are a face spiritul ecologist (sau de la ce vine verdele oare? de la necopt?) cu gândirea liberă, laică, şi necoruptă? Nu pricep.
Nici măcar eventuala «racordare la spiritul european» (dacă-şi va propune aşa ceva onor candidatul) nu cred că va scoate România din rahat, din două motive elementare: Europa este tot mai decrepită, birocratică şi stalinistă, iar România este menită a fi «Congo-ul Est-European», o colonie de consum. Asta este, tovarăşi. Nu o să vină Europa să ne civilizeze, pentru că ea însăşi tocmai ce coboară în găleata cu turpitudine. Iar noi nu suntem egali cu dânsa.
În schimb, ca iniţiativă verde europeană, nu mai am voie să cumpăr ampule cu incandescenţă de 100 W. Pentru acest simplu ucaz, şi tot ar trebui să ieşim din Uniunea Europeană, că prea îşi bate joc Sovietul Suprem de la Bruxelles (cu Comisarii Poporului cu tot) de noi. Bănuiesc însă că domnul Preşedinte Cernea este unionist, hă?
Uite, promit să-l susţin pe Remus Cernea cu trei condiţii:
Ştiu, să spui «pictez» nu-i totuna cu a picta, pe când să spui «promit» este fix totuna cu a promite, iar promisiunea nu garantează îndeplinirea, dar…
…dar mă gândeam că Remus Cernea e băiat bun, chiar dacă are o problemă de identitate cromatică. Şi hai, că punctele 2 şi 3 sunt servite la fileu, ce naiba.
Aflu cu stupoare (iniţial via InfoPro) că Înalt Preapapagalul Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, cere ca «disciplina religie să facă parte din trunchiul comun la ciclurile primar, gimnazial, liceal şi postliceal, iar în cadrul liceelor teologice şi a şcolilor confesionale, aceasta să fie obligatorie pentru toţi elevii». De asemenea, se mai propune ca religia să figureze ca disciplină de bacalaureat.
Dacă tot e vorba să garantăm spălarea pe creier, consfinţită şi de o probă la BAC, eu am o propunere mai practică, mai educativă, mai sănătoasă, cu profunde implicaţii socio-culturale. Propun ca disciplină de bacalaureat sexul oral, fie ca muie fie ca limbi, după gen şi după gust.
Nu ne putem permite să formăm tineri în ruşinoasa necunoaştere a Crezului oricărei blonde. Păi nu?
Din ciclul “Băncile suge, dar noi înghiţim slobozul”, un mic episod.
Am primit de la banca românească grecească, unde am cardul de salarii, două scrisorele de amor prin care eram îndemnat să semnez dracului câte un act adiţional care urma să-mi ofere servicii mai bune şi mai transparente din partea băncii (“Preocupaţi permanent de dezvoltarea şi perfecţionarea parteneriatului dintre dumneavoastră şi Banca Românească…”), or else…
Prima era pentru cardul de salarii, a doua pentru cardul VISA VIRTUAL pe care-l folosesc pentru tranzacţii pe Internet.
Până acum, tâmpenia asta funcţiona cam aşa:
Acuma, băieţii zic că fiecare cont de card va fi transformat din 14 septembrie în “cont curent standard”. Cică neataşat la câte un “cont curent standard”, nici un card nu mai poa’ să meargă. Şi cică asta e în interesul meu.
Consecinţe?
Dacă aş avea un alt card VISA, comisioanele ar fi:
Slavă zeului Hermes, deocamdată valoarea dijmei este de numai 39 RON/an. Peste 9 EURO luaţi de pomană de un căcat de bancă!
Pentru că, cum să vă spun, dobânda pentru contul de card de salarii este în valoare de fix muie, iar comisioanele pentru tranzacţii pe Internet sunt de 0.1% dar minim 1 USD. Care va să zică, băieţii n-ar trebui să mai aibă tupeul să-mi ceară comisioane de administrare.
Ţi-ai găsit.
În primul şi în primul rând, adresez slobozul meu călduţ magistraţilor din România, care au tupeul să protesteze împotriva unei legi care nu este încă în vigoare, anume Legea unică de salarizare, prin restrângerea drastică a activităţii!
Cretinii dracului, după ce niciodată nu judecă şi în spiritul legii (pentru că nu-i interesează ce judecă, la fel de uşor eliberează un violator pe viciu de procedură precum bagă în pârnaie o babă de 80 de ani că nu şi-a plătit o amendă), după ce că nu au pic de simţ etic (oare nu în România se amână procesele câte 15 ani, până se prescrie fapta? oare nu în România se dau amânări de câte o lună, doar pentru a mai cita a suta oară nu’ş ce parte care are pile, în dispreţul total al normelor procedurale, în timp ce dacă poşta pierde o citaţie pe adresa unui simplu cetăţean, fazanul este judecat în lipsă şi pierde?), mai vor acuma şi bani, plus că…
…plus că protestul ăsta de căcat, echivalent cu o grevă aproape totală, este absolut ilegal (legea care-i nemulţumeşte este încă în stadiul de proiect, Guvernul nu a trecut-o prin Parlament, indiferent cum vrea s-o treacă), dar fireşte că nu ar exista nici o instanţă care să-l declare ilegal, că doar n-or să-şi dea singuri în cap! Bandiţilor, la canal cu voi!
În rest… am citit, dar nu mai comentez, cine are creieri poa’ s-o facă şi singur(ă):
P.S: Stiglitz chiar s-a tâmpit! «Nous revenons à une récession normale». Ete, pula. P.P.S.: Daniel Cohen ne explică de ce (via liberalul de stânga).
Primo:
La toate necazurile, românul se adaptează. Nu se resemnează complet fiindcă, de obicei, încearcă să obţie o ameliorare a situaţiei pe cale individuală, căutând, pe cât se poate, un aranjament prin stăruinţă ori favoruri care trebuiesc să facă din el o excepţie, un privilegiat. Şi odată acest ţel atins, situaţia generală nu-l mai interesează.
— Mihai Ralea, Fenomenul românesc, citat de acad. Florin Constantiniu în HISTORIA nr. 92, august 2009, pag. 5, în Absenţa spiritului civic
Secundo:
Faptul că acest popor şi această ţară ar aparţine orbitei culturale latine este pură fantasmagorie. Singură, limba romanică nu poate face acest lucru. Spiritul este cel important, şi el nu este în nici o privinţă latin. Printre oamenii cultivaţi, el este greco-bizantin: nici o minune, căci aristocraţia ce a dominat pînă de curând era mai toată de origine pur grecească. Faptul că românii, astăzi, dintre toţi cei ce nu sunt francezi, au cel mai adesea «l’esprit» în sens francez provine din aceea că, înainte de Paris, «l’esprit» se găsea nu la Roma, ci la Atena, şi apoi la Constantinopol.
— Hermann Keyserling, Analiza spectrală a Europei (Das Spektrum Europas, Heidelberg, 1929), trad. Victor Durnea, pp. 277-278, Institutul European, Iaşi, 1993, citat de acad. Florin Constantiniu în HISTORIA nr. 92, august 2009, pag. 4, în Despre firea românilor
Se vede treaba că am rămas cu mentalitatea aia comunistă, că ori consumi numai din banii pe care i-ai câştigat deja (bani pe care-i depui, fireşte, la CEC), fie cumperi în rate un bun de folosinţă îndelungată, fie încerci să ţi se aprobe un ceareu’ de la întreprindere (cu dobândă practic nulă). Aşa că nu pricep cum de jonglează unii cu tot felul de credite, eventual şi refinanţate, pe la toate nenorocirile astea de bănci. După ce că bizonii dau pe o casă sau pe o maşină cât nu face, sunt convins că majoritatea nici nu conştientizează cuantumul sumei pe care-l plătesc înapoi băncii în 10…35 de ani!
Estimări aparent corecte se pot face pe FinZoom.ro, dar eu m-am dus pur şi simplu pe situl Băncii Româneşti (grecoteii la care am cardul de salarii), ca să citesc PDF-urile lor (actualizate prin iunie curent) şi am găsit că exemplele de calcul cam seamănă cu calculul de pe FinZoom (rotunjit, desigur).
» Read more…
Capitalismul şi economia de piaţă nu sunt comuna primitivă. Dar, nu-i aşa, un brand se respectă. Un brand se plăteşte. Iar când un brand se piratează… profitul este tot ce contează. Legea este clară. Iată ştirea auzită astăzi pe la 16:35 la radioul naţional, găsită apoi pe web într-un ziar local: Copiii distrug produse contrafăcute.
Da, stimaţi tovarăşi. Elevii din clasa a şaptea a unei şcoli gălăţene au participat la distrugerea de către onor organele vamale a douăşpe mii de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte confiscate… pentru că pe ele scria «Adidas» fără a fi cu adevărat aşa!
Distrugere. Asta ştie să facă legea, apărând capitalul. Că cică nu se puteau înlătura elementele care le asociau în mod ilegal cu producătorul copiat (în special vipuşca de la pantalonii de trening, zicea o tanti la radio). Iar legea nu permite distribuirea produselor contrafăcute, chiar dacă acestea nu sunt dăunătoare, decât în două cazuri: acordul mărcii afectate (adică a firmei Adidas) sau… starea de calamitate (care nu este).
Doi elevi intervievaţi de corespondentul Radio România erau de părere că treningurile ar fi trebuit totuşi donate. Un al treilea elev şi o tovarăşă profesoară suţineau contrariul, căci nu putem tolera ca nişte chinezi oarecari să-şi bată joc de o firmă celebră, mai ales când ştim cât de exploataţi sunt muncitorii pe acele meleaguri…
Pardooon?! Păi chinezii ăia au muncit deja. Au fost prost plătiţi, dar treningurile şi adidaşii sunt produse finite şi purtabile. S-au consumat energie şi materii prime şi s-a poluat natura pentru a le produce. Faptele sunt consumate. De ce să nu le poarte cineva?
Pentru că. Proprietate intelectuală, mă-nţelegi. Aşa că pulele alea le-au distrus, cu legea în mână. Hai sictir.
Ah, ce mult «iubesc» eu Trilulilu.ro! (A se vedea trecutele postări: Sucking MP3 off Trilulilu.ro; S-a trezit Cancelaria!; Trilulilu se întoarce; The No-Hassle Trilulilu For Dummies; Trilulilu.ro, Take #3.) Şi acum, ştirea: Trilulilu, dat în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor.
Da, situl premiat de oligofrenii de la Internetics 2007 drept cel mai bun site de divertisment şi timp liber.
Da, situl despre care ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor) mi-a răspuns în scris scris că nici ei, nici UPFR (Uniunea Producătorilor de Fonograme din România) nu au nici o problemă, chiar şi pe vremea când de pe Trilulilu se puteau descărca MP3-uri.
Da, chiar acum, când situl nu mai distribuie fişiere audio, ci stream-uri audio.
Iată, AIMR (Asociaţia Industriei Muzicale din România) zice că Trilulilu încalcă drepturile de autor!
Ura. (Fără entuziasm, dar… ura.)
Mă doare în cur de toate aceste asociaţii. Nu-mi fac nici o iluzie că vreun ban plătit către vreuna din ele ar ajunge la artistul a cărui creaţie este difuzată de plătitor.
Iarăşi, nu sunt un fanatic apărător al legalităţii în privinţa creaţiilor audiovizuale, dar… dar mă enervează că unul ca Trilulilu (Sergiu Biriş) face o afacere lucrativă din asta, pe deasupra şi încurajând internauţii să uploadeze ilegal MP3-uri pe site!
Una este ca eu să dau unui prieten cópii ale unor MP3-uri, şi alta este să am un site care trăieşte din reclamă şi care îndeamnă tinerii plictisiţi să-şi creeze conturi, urmând ca apoi — de dragul «vieţii sociale virtuale» — să încarce pe Trilulilu sute şi sute de MP3-uri de căciulă, pe care mai apoi situl le va difuza ca stream-uri audio… pentru profit!
Deşi suntem în România, sper ca instanţa să fute Trilulilu. Nu ştiu cum se descurcă YouTube cu MPAA şi cu RIAA, dar nu este în jurisdicţia de care aparţin eu. În schimb, Trilulilu este pe meleagurile strămoşeşti, mânca-ţi-aş!
Sunt de acord că programul Prima Casă este o catastrofă, şi că nu trebuie pus botul la reclamă. Iată o apreciere (zic eu) etică a ideii de preţ corect al unei locuinţe:
Ce înseamnă preţ decent? Haideţi să zicem undeva între 7 şi 10 ani valoarea chiriei pentru acea casă în funcţie şi de alte elemente (zonă, îmbunătăţiri, vechimea imobilului, etc.).
Care va să zică, casele costă cel puţin dublu faţă de cât merită.
În schimb, sunt în total dezacord cu ideea că ar fi nevoie de creat în România statutul de faliment pentru persoanele fizice. Dimpotrivă, consider că şi falimentul persoanelor juridice este un cadou nemeritat de acestea!
Iată, în Dubai… «there is no concept of bankruptcy. If you get into debt and you can’t pay, you go to prison.»
Aşa ar trebui să se întâmple peste tot în lume, căci insolvabilitatea în cazul sumelor mari echivalează cu înşelăciunea şi trebuie tratată ca atare, chiar dacă este doar o “eroare de management” sau “de apreciere”, ori un “risc de piaţă”, plus că poate distruge viaţa multor oameni care şi-au pus încrederea în acea firmă, or statutul de faliment practic îi absolvă pe toţi capitaliştii lacomi, care se lăcomesc şi mai mult ştiind că nu prea au au ce pierde. Spectrul puşcăriei ar mai limita din afacerile riscante făcute de dragul unui câştig fabulos… dar nesigur. O companie trebuie să îşi gestioneze bugetul ca o mamă de familie responsabilă, nu ca o curvă beţivă.
Am zărit din întâmplare într-o vitrină o carte-joc pentru copii cu un titlu care m-a crăcănat: Văcuţa Muu are tractor. Tractor? Cărui copil îi pasă de un tractor?!
Am o idee mai modernă, nu găsiţi că s-ar vinde mai bine?
Dacă era după mine, băncile crăpau de multă vreme, mai cu seamă astea din România. Oricum, nu ştiu cum trăiesc majoritatea cetăţenilor, dar eu descopăr cum ficaţii mi se îngreţoşează pe zi ce trece şi pe măsură ce citesc despre cum merg finanţele astea împuţite. Dacă mai dau cu ochiul şi pe bloguri ca Trenduri economice sau Dileme existenţiale, chiar că fac apoplexie. Nu, nu mă pot obişnui cu capitalul şi cu speculaţiile jidăneşti, la două decenii de la loviluţie! (Ho, nu săriţi în sus c-aş fi antisemit, că doară atât Isus cât şi Marx fură evrei… dară şi evreii fură de unde pot!)
Mda. Acum, nu mai spun cât de mârşave sunt băncile din România, că cine le foloseşte serviciile mai mult decât mine trebuie că ştie cu asupra de măsură. Şi nu mai repet că după mine, prostia cea mai mare este a consumatorilor consumerişti, care s-au îndatorat în mod exagerat, doar ca să cumpere ultimul căcat electronic sau electrocasnic, ori ca să dea pe o locuinţă de câteva ori valoarea ei reală. Iar băncile… să mi-o sugă. Vedea-le-aş moarte. În loc să fi sprijinit economia, au prostit populaţia şi au contribuit la consolidarea statutului României de “colonie de consum”.
OK, acum veni ideea că poate ar fi cazul să contractez un oarece credit la o bancă, pentru o chestie. Sau nu. Oricum, am citit nişte formulare de la BCR, pe toate părţile şi pe dungă, şi mi-a venit să vărs. Jidănisme. Asigurare de viaţă în favoarea băncii. Comisioane de scărpinat în nas şi de şters la cur. Şi tot aşa.
Mă mai uitam pe câte un site la ce mai zicea câte o bancă, iar mă apuca răul de la lingurică. “Industria bancară” este îngrozitoare. Deşi n-are gulaguri, puterea capitalului mi se pare mai scârboasă decât “cele vremuri”…
Apropo, în ce dracu’ să-ţi păstrezi economiile, când cururile de la Deutsche Bank zic că leul se va aprecia faţă de euro? Pe ce mama naibii se bazează ăştia? Sunt convins că oricum o s-o iau în mână, fie că-mi ţin banii în lei, fie că-i ţin în euro. Simplul cetăţean oricum pierde, orice ar face. Să mă cac în ea de societate dezvoltată, liberă, democratică, capitalistă şi mai ştiu eu cum.
» Read more…
Că n-am avut un butoi. Oricum, mă chinui de o săptămână să scriu dracului ceva în postarea asta, lăsată ca ciornă, şi nu reuşesc. Iaca, nu mai scriu, ba chiar şterg majoritatea textului lăsat.
Faptul care rămâne este că sunt sătul de aproape orice, şi nu mă mai motivează chiar nimic. Şi nimic nu mai poate fi ce-a fost, nimic nu se întoarce înapoi, cu atât mai puţin tinereţile.
Mi-am dat seama că nu am fost «la mare» de pe vremea lui Ceaşcă. Iar la bulgari nu vreau, ce să caut la bulgari? În primul rând că e departe, în al doilea rând nu pot să sufăr limba lor (leka noş, draghi şliuşlateli, cacite, pişîte, zău dacă nu este de 1 milion de ori mai naşpa decât rusa!), ca să nu mai spun că nu vreau cu nici un chip să-i întâlnesc pe cocalarii romulani pe-acolo. Iar de Grecia nici să n-aud (ce, mie bolovani şi 100 de grade la umbră îmi trebuie?), cât despre Turcia… e departe.
Am fost practic în fiecare an «la mare» între 1971 şi circa 1987-1988, nu mai ţin minte exact. În genere, la Neptun, Olimp şi Mamaia, dar au fost şi excepţii. Am stat şi în gazdă în Constanţa, de pildă. Nu m-au pasionat nici staţiunile tineretului, nici Vama ori alte locuri de belit pula (sau de ce altceva erau?), că nu eram emancipat şi n-aveam nici gaşcă.
Probabil că cele mai valoroase amintiri le am din copilărie. Viaţa nu era aşa de naşpa înainte de criza din anii ‘80, şi chiar şi după ce vremurile bune trecuseră, pe litoral puteai să mai uiţi de cele rele. Plus că, fir-aş al dracului, eram tânăr, doamnă!
Uite, eram mort după Radio Vacanţa Mamaia. Zău aşa. Altă amintire care nu se poate întoarce, pentru că «noua Radio Vacanţa» este un căcat imens, cu muzică de toată jena, în ton cu mitocănia şi mizeria care domnesc acum pe litoralul românesc.
Am căutat o înregistrare a semnalului sonor al Radio Vacanţei Mamaia din acele vremuri, şi mă tem că n-am găsit. În diverse locuri (Trilulilu, YouTube) sunt postate copii ale unei înregistrări execrabile (făcute probabil cu râşniţa de cafea pe un vapor din altă emisferă), găsibilă aici-şa.
Am găsit şi noul jingle, pe care l-am decupat şi pus la îndemână: începutul programului; multilingv. Dar zău că nu mai este ce-a fost. Unde să mai ascult eu gavarit radiastanţîia odîh, hier spricht der ferien funk, ici radio vacance, că ăştia schimbară textul! (Şi vocile.)
Poate amintirile-s făcute taman ca să ştii că nimic nu se întoarce, iar drumul tău e unul singur, spre loc liniştit, cu verdeaţă, cu râme şi cu viermi.
Apropo de oboseala de-a trăi în căcatul de societate a secolului 21: iaca traficul rutier de odinioară. Suplimente: De la Cocor la Unirii, ieri şi azi; Piaţa Sfânta Vineri, ieri şi azi. Să mă cac în ea de viaţă.
Iaca ce ascult până una-alta: Oscar Peterson, Pastel Moods (1954).
E totuşi drăguţ că mai există şi tineret care se mai gândeşte şi la altceva decât cum să facă afaceri bănoase ori care mai este ultimul model de iPhone.
Din “Egoismul” uman şi reflexul de a împărţi:
Odată cu deţinerea în proprietate de bunuri materiale şi de identificarea acestora cu statutul omului în societate, apare adesea lăcomia. Oamenii au ajuns să-şi dorească cât mai mult pământ, pentru a putea să-şi producă cât mai multă hrană, mult mai multă decât cantitatea de care ar avea nevoie pentru a trăi liniştit, hrană pentru care a ajuns să muncească tot mai mult. Odată cu munca grea depusă pentru obţinerea hranei, oamenilor nu le-a mai fost aşa de uşor să împartă din ce aveau, din ce produceau.
La fel se întâmplă şi în societatea modernă. Muncim cel puțin 8 ore pe zi pentru a câştiga banii de care avem nevoie să mâncăm, să ne plătim adăpostul, să ne încălzim, să ne îmbrăcăm, să ne mobilăm casele, să ne cumpărăm maşini, să plătim benzina, să cumpărăm aparatură scumpă, sa fim “în rând cu lumea”. Toate astea ca să câştigăm un statut, pentru a “creşte în societate” şi de a consuma şi mai mult timp şi bani pentru a alimenta nevoile crescânde. Suntem mereu obosiți şi nemulţumiţi, trăim cu impresia indusă de societate că niciodată nu e destul cât avem, că avem nevoie de mai mult. Şi atunci da, putem spune că suntem lacomi, şi că suntem egoişti. Ajunşi aşa, ne e greu să împărţim din tot ce deţinem, iar când o facem, ne umflăm în pene şi ne numim “oameni caritabili”.
Dar, repet, nu cred că omul — ca specie — e lacom, ci omul culturii noastre, care, fără să fie conştient, nu mai ştie să trăiască altfel decât aşa cum îi dictează cultura. Oportunismul, este, de asemenea, o caracteristică a omului, dar şi a oricărei specii vii: datorită oportunismului este posibilă adaptarea în condiţiile de schimbare continuă şi deci şi evoluţia. Lăcomia, în schimb, nu e firească în lumea naturală. Animalele şi plantele nu strâng mai mult decât au nevoie. Îşi fac rezerve, provizii, pentru mai târziu, pentru când resursele de hrană sau apă sunt mai puţine, dar niciodată nu vor fi rezerve doar de dragul de a avea, iar acele provizii nu vor fi, cu siguranţă, irosite inutil.
Nu demult, semnalam un fapt recurent, şi anume bătaia de joc cu care este operat emiţătorul de 105 MHz care ar trebui să asigure recepţia postului Radio România Cultural în Braşov. La un moment dat, calitatea semnalului îşi revenise, dar nu pentru multă vreme…
Azi dimineaţă, pe când RRC difuza un album de «best of Nina Simone», am observat că emiţătorul pe 105 MHz a luat-o din nou pe ulei. Situaţia este neschimbată la 10:30: se aude distorsionat pe receptoarele monofonice, iar în stereofonie, canalul drept difuzează «pârţâituri». Pentru asta plătesc eu redevenţa radio?
Oraşul ăsta e blestemat, în căldarea în care se află. De ce naiba nu o ia pe ulei emiţătorul pe 104.1 MHz? Dacă o luaţi frumos pe şina trenului spre Predeal, veţi vedea că odată ce părăsiţi Braşovul, aveţi recepţie de foarte bună calitate pe 104.1 MHz… dar în Braşov RRC se prinde numai pe 105 MHz!
Ce dracu’ se mai poate face pentru ca nesimţiţii de la «tehnic» să-şi facă naibii treaba? Chiar nu se găseşte nici măcar un singur cetăţean român (maghiar, german, sau de altă naţionalitate) plătit de Radiodifuziune (un corespondent teritorial, de pildă) care să asculte RRC în Braşov şi să poată semnala «la centru» când ceva s-a dus dracului? În halul ăsta de Albanie am ajuns?
Se pare că da.
P.S.: OK, iată pe ce mi se duce mie bateria la mobil:
Oricum, persoana care se ocupă de releul de pe Coştila ar trebui împuşcată în cap, trasă pe roată, arsă pe rug, şi aşa mai departe.
Iar românii sunt o naţie de tâmpiţi. Se pare că totuşi RR Actualităţi este ascultat de destulă lume, dar toţi fug de RR Cultural de parcă ar difuza numai muzică de operă. Dacă s-ar obosi imbecilii să asculte, ar constata că sunt emisiuni de tot felul, iar ca muzică se difuzează de la jazz la şansonete la albume de colecţie de diverse feluri de rock, iar pensionarii insomniaci pot asculta noaptea teatru radiofonic mai mult decât pe RR Actualităţi.
Românii pot butona telecomanda ca să comute între 100 de canale de TV cablu, dar nu se obosesc să comute între principalele două canale ale radioului public.
ACTUALIZARE, 25 august, 16:00: Undeva în cursul după-amiezii, problema s-a remediat!
NOTĂ: Emiţătoarele aparţin de pulele de la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A., nu de SRR, iar SNR are prin contract 48 de ore din momentul semnalării de către SRR pentru a remedia defecţiunile. Iar băieţii nu se grăbesc…
PRECIZIUNE: Am aflat cu întârziere că releele care retransmit canalele postului naţional de radio nu aparţin Societăţii Române de Radiodifuziune, ci Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii S.A., căci aşa s-a reorganizat ţara asta de imbecili după Loviluţie. SNR nu este obligată să remedieze problemele tehnice în mai puţin de 48 de ore de la semnalare. Suplimentar, nu există nici un interes pentru îmbunătăţirea serviciilor asigurate de SNR pentru SRR, întrucât SRR este client captiv, aceasta neputând recurge la alt cărăuş pentru semnalul său. În al treilea rând, SNR foloseşte serviciile RomTelecom de fibră optică, făcând astfel transmisia SRR dependentă de încă un terţ. Să transmitem slobozul nostru către înţelepciunea guvernărilor post-decembriste, care au considerat că RadioTeleviziunea (care să-şi deţină şi mijloacele tehnice în întregime) şi PTTR erau “comuniste”, aşa că au fost sparte în cât mai multe entităţi!
Auzită pe Radio România Actualităţi, pe la 16:50:
Cumpăraţi notebook-uri. Nu contează câte, cumpăraţi! De ce? Fiindcă analiştii au preconizat că anul acesta se vor vinde 900 de mii de unităţi, şi s-au vândut numai 250 de mii. Aşadar… cumpăraţi câte 4-5 bucăţi fiecare, poate aşa, până la sfârşitul anului…
A dracului criză. Apropo, dar companiile producătoare de telefoane mobile când dau faliment? Că eu de-abia aştept.
După care se făcu vorbire despre Facebook, cum unii angajatori îşi selectează amploaiaţii citind ce zic ăia pe Facebook (de pildă, dacă ăla zice că e bolnav, dar postează că ce mişto e în Bahamas), vrăjeli.
Băi tataie, nu taie nici un terorist cablurile alea transatlantice dă fibră dă sticlă? Ce linişte s-ar face… şi n-ar mai trebui nici eu să bloghez.
Şi dacă eugenia (nu, nu aia de 65 de bani de pe vremuri) nu era o idee chiar aşa de rea?
Iacă, tocmai ce citii Ce que la génétique doit à l’eugénisme, şi mă puse pe gânduri:
La première, la Suisse adopte des lois eugénistes en 1928, suivie par le Danemark. En 1933, c’est au tour de l’Allemagne, puis de la Suède, de la Norvège, de la Finlande et de l’Estonie. Quatre cent mille personnes seront stérilisées en Allemagne, soixante mille en Suède, cinquante mille aux Etats-Unis, etc., pour des «maladies héréditaires» variables selon les législations : maladie mentale, «faiblesse d’esprit», prostitution, alcoolisme, criminalité, épilepsie, etc.
Cred că trebuie să fac rost până la urmă de filmul Homo Sapiens 1900. Se anunţă interesant.
Apropo, ar trebui sterilizaţi toţi cretinii care zic «unu virgulă cinci lei» în loc de «un leu şi cincizeci de bani». Să mai spună cineva că eram mai proşti pe vremuri…
Dragi copii, să ştiţi că trăiţi într-un stat democratic şi mai cu seamă european. Noi nu suntem ca proştii ăia de franţuji, care au scos crucifixele din şcolile publice încă din 1905, noi nu putem fi nişte barbari şcoliţi, căci nu ne lasă instituţiile neutre ale statului nostru în genunchi în faţa lui Doamne-Doamne-ceresc-tată-fără-de-coaie: radioul public ne serveşte Cântarea Pravoslaviei, pardon, Tatăl nostru, la 5 dimineaţa (şi multe alte emisiuni de propagandă ortodoxă), iar tovarăşa Andronescu ţine la caracterul eminamente creştin al populaţiei României, forţând în continuare religia în şcoli!
Zilele trecute, Patriarhia susţinea într-o scrisoare adresată comisiei Miclea că “orice schimbare a prevederii cu privire la statutul disciplinei religie în sistemul de învăţământ public trebuie să ţină cont de părerea unui popor eminamente religios, cum este poporul român”. [...] România este una din puţinele ţări europene care nu predă teoria lui Darwin, dar obligă elevii să studieze Geneza.
