Pic cu pic se face potul mare

Din ciclul “Băncile suge, dar noi înghiţim slobozul”, un mic episod.

Am primit de la banca românească grecească, unde am cardul de salarii, două scrisorele de amor prin care eram îndemnat să semnez dracului câte un act adiţional care urma să-mi ofere servicii mai bune şi mai transparente din partea băncii (“Preocupaţi permanent de dezvoltarea şi perfecţionarea parteneriatului dintre dumneavoastră şi Banca Românească…”), or else…

Prima era pentru cardul de salarii, a doua pentru cardul VISA VIRTUAL pe care-l folosesc pentru tranzacţii pe Internet.

Până acum, tâmpenia asta funcţiona cam aşa:

  • aveam un cont curent “nu chiar atât de curent”, cu 0000 în coadă;
  • legat de ăsta şi alimentabil prin el sau direct, un cont de card VISA ELECTRON pentru SALARII, cu 0071 în coadă;
  • legat de contul precedent şi alimentabil prin el sau direct, un cont de card VISA VIRTUAL, cu 0075 în coadă.

Acuma, băieţii zic că fiecare cont de card va fi transformat din 14 septembrie în “cont curent standard”. Cică neataşat la câte un “cont curent standard”, nici un card nu mai poa’ să meargă. Şi cică asta e în interesul meu.

Consecinţe?

  • Comision de administrare VISA ELECTRON Salarii: 3 RON/an
  • Comision de administrare VISA VIRTUAL: 3 RON/lună (cont curent) = 36 RON/an

Dacă aş avea un alt card VISA, comisioanele ar fi:

  • Comision de administrare VISA ELECTRON Cheltuieli: 5 RON/an + 3 RON/lună (cont curent) = 41 RON/an
  • Comision de administrare VISA CLASSIC: 20 RON/an + 3 RON/lună (cont curent) = 56 RON/an

Slavă zeului Hermes, deocamdată valoarea dijmei este de numai 39 RON/an. Peste 9 EURO luaţi de pomană de un căcat de bancă!

Pentru că, cum să vă spun, dobânda pentru contul de card de salarii este în valoare de fix muie, iar comisioanele pentru tranzacţii pe Internet sunt de 0.1% dar minim 1 USD. Care va să zică, băieţii n-ar trebui să mai aibă tupeul să-mi ceară comisioane de administrare.

Ţi-ai găsit.

Oare bizonii îşi dau seama cât plătesc băncilor?

Se vede treaba că am rămas cu mentalitatea aia comunistă, că ori consumi numai din banii pe care i-ai câştigat deja (bani pe care-i depui, fireşte, la CEC), fie cumperi în rate un bun de folosinţă îndelungată, fie încerci să ţi se aprobe un ceareu’ de la întreprindere (cu dobândă practic nulă). Aşa că nu pricep cum de jonglează unii cu tot felul de credite, eventual şi refinanţate, pe la toate nenorocirile astea de bănci. După ce că bizonii dau pe o casă sau pe o maşină cât nu face, sunt convins că majoritatea nici nu conştientizează cuantumul sumei pe care-l plătesc înapoi băncii în 10…35 de ani!

Estimări aparent corecte se pot face pe FinZoom.ro, dar eu m-am dus pur şi simplu pe situl Băncii Româneşti (grecoteii la care am cardul de salarii), ca să citesc PDF-urile lor (actualizate prin iunie curent) şi am găsit că exemplele de calcul cam seamănă cu calculul de pe FinZoom (rotunjit, desigur).
» Read more…

Băncile, vedea-le-aş moarte

iamea Dacă era după mine, băncile crăpau de multă vreme, mai cu seamă astea din România. Oricum, nu ştiu cum trăiesc majoritatea cetăţenilor, dar eu descopăr cum ficaţii mi se îngreţoşează pe zi ce trece şi pe măsură ce citesc despre cum merg finanţele astea împuţite. Dacă mai dau cu ochiul şi pe bloguri ca Trenduri economice sau Dileme existenţiale, chiar că fac apoplexie. Nu, nu mă pot obişnui cu capitalul şi cu speculaţiile jidăneşti, la două decenii de la loviluţie! (Ho, nu săriţi în sus c-aş fi antisemit, că doară atât Isus cât şi Marx fură evrei… dară şi evreii fură de unde pot!)

Mda. Acum, nu mai spun cât de mârşave sunt băncile din România, că cine le foloseşte serviciile mai mult decât mine trebuie că ştie cu asupra de măsură. Şi nu mai repet că după mine, prostia cea mai mare este a consumatorilor consumerişti, care s-au îndatorat în mod exagerat, doar ca să cumpere ultimul căcat electronic sau electrocasnic, ori ca să dea pe o locuinţă de câteva ori valoarea ei reală. Iar băncile… să mi-o sugă. Vedea-le-aş moarte. În loc să fi sprijinit economia, au prostit populaţia şi au contribuit la consolidarea statutului României de “colonie de consum”.

OK, acum veni ideea că poate ar fi cazul să contractez un oarece credit la o bancă, pentru o chestie. Sau nu. Oricum, am citit nişte formulare de la BCR, pe toate părţile şi pe dungă, şi mi-a venit să vărs. Jidănisme. Asigurare de viaţă în favoarea băncii. Comisioane de scărpinat în nas şi de şters la cur. Şi tot aşa.

Mă mai uitam pe câte un site la ce mai zicea câte o bancă, iar mă apuca răul de la lingurică. “Industria bancară” este îngrozitoare. Deşi n-are gulaguri, puterea capitalului mi se pare mai scârboasă decât “cele vremuri”…

Apropo, în ce dracu’ să-ţi păstrezi economiile, când cururile de la Deutsche Bank zic că leul se va aprecia faţă de euro? Pe ce mama naibii se bazează ăştia? Sunt convins că oricum o s-o iau în mână, fie că-mi ţin banii în lei, fie că-i ţin în euro. Simplul cetăţean oricum pierde, orice ar face. Să mă cac în ea de societate dezvoltată, liberă, democratică, capitalistă şi mai ştiu eu cum.
» Read more…

Să mai creadă **la în capitalism!

Ăştia sunt mai proşti decât politrucii lui Ceaşcă! Iată, n-am timp să monitorizez presa românească, dar “liberalul de stânga” a făcut-o, şi ne semnalează o veste-şoc, adică o ştire care ar fi trebuit să creeze un scandal imens într-o ţară normală, dar nu şi în ţara capetelor de **lă fleşcăite: Jucătorii de pe pilonul II au raportat pentru 2008 pierderi totale de 859 milioane lei.

Chiescăsaveodir?
» Read more…

Banks own the Congress

Arianna Huffington, Why Are Bankers Still Being Treated As Beltway Royalty?

According to Sen. Dick Durbin, the banks “are still the most powerful lobby on Capitol Hill. And they frankly own the place.” [...] How do the same banks that have repeatedly come to Washington [...] asking for billions to rescue them from their catastrophic mistakes, somehow still “own the place”?

But the banks continue to be rewarded for their many failures.

Let’s start with bankruptcy reform. The banks scored a lopsided victory on Thursday when the Senate rejected an amendment that would have allowed homeowners facing foreclosure to renegotiate their mortgages under the guidance of a bankruptcy judge. The measure would have helped 1.7 million homeowners keep their houses, and preserved an additional $300 billion in home equity.

Given the tidal wave of foreclosures that have so destabilized our economy, this seems like a no-brainer piece of legislation. There were over 800,000 foreclosures in the first three months of 2009 — more than 341,000 in March alone.

Misterul VISA s-a lămurit: oligofrenii erau imbecili!

Cam aşa cred că funcţionează băncile în România. Dacă ceva nu merge, nimeni nu ştie ce anume nu merge şi de ce se întâmplă asta. Dacă treaba merge, pesemne că e un miracol, dar băieţii ie mulţumiţi, aşa că nu se mai întreabă cum dracu’ de le iese cu plus. Eu de vreo săptămână m-am lămurit că a spune despre sistemul bancar din România că este o adunătură de pwle blenoragice înseamnă să jigneşti organul sexual bărbătesc, în orice stare ar fi el. Mi-a fost silă să stau să explic în mod public, dară acuma e musai, că în răstimp se mai întâmplă încă ceva din categoria “cei mai tâmpiţi căcaţi cu ochi sunt în România, şi lucrează pe la bănci”.
» Read more…