C’est bien vrai : les Polonais sont beaucoup plus francophiles et francophones que les maudits de Roumains.

La preuve ? Des sites qui « piratent » des choses comme ça : FRANCUSKIE piosenki.

Remarquez  que ce fil de discussion comprend 99 pages ! Cherchez quelque chose de pareil sur un site roumain : vous ne trouveriez rien.

Qu’est-ce que je cherchais qui m’a mené sur ce forum ? Le mur de la prison d’en face et Les gens sans importance.

C’est dommage que le Prozac ne soit pas téléchargeable…

Sinon, je me retournerai vers Bruel…

Că n-am avut un butoi. Oricum, mă chinui de o săptămână să scriu dracului ceva în postarea asta, lăsată ca ciornă, şi nu reuşesc. Iaca, nu mai scriu, ba chiar şterg majoritatea textului lăsat.

Faptul care rămâne este că sunt sătul de aproape orice, şi nu mă mai motivează chiar nimic. Şi nimic nu mai poate fi ce-a fost, nimic nu se întoarce înapoi, cu atât mai puţin tinereţile.

Mi-am dat seama că nu am fost «la mare» de pe vremea lui Ceaşcă. Iar la bulgari nu vreau, ce să caut la bulgari? În primul rând că e departe, în al doilea rând nu pot să sufăr limba lor (leka noş, draghi şliuşlateli, cacite, pişîte, zău dacă nu este de 1 milion de ori mai naşpa decât rusa!), ca să nu mai spun că nu vreau cu nici un chip să-i întâlnesc pe cocalarii romulani pe-acolo. Iar de Grecia nici să n-aud (ce, mie bolovani şi 100 de grade la umbră îmi trebuie?), cât despre Turcia… e departe.

Am fost practic în fiecare an «la mare» între 1971 şi circa 1987-1988, nu mai ţin minte exact. În genere, la Neptun, Olimp şi Mamaia, dar au fost şi excepţii. Am stat şi în gazdă în Constanţa, de pildă. Nu m-au pasionat nici staţiunile tineretului, nici Vama ori alte locuri de belit pula (sau de ce altceva erau?), că nu eram emancipat şi n-aveam nici gaşcă.

Probabil că cele mai valoroase amintiri le am din copilărie. Viaţa nu era aşa de naşpa înainte de criza din anii ‘80, şi chiar şi după ce vremurile bune trecuseră, pe litoral puteai să mai uiţi de cele rele. Plus că, fir-aş al dracului, eram tânăr, doamnă!

Uite, eram mort după Radio Vacanţa Mamaia. Zău aşa. Altă amintire care nu se poate întoarce, pentru că «noua Radio Vacanţa» este un căcat imens, cu muzică de toată jena, în ton cu mitocănia şi mizeria care domnesc acum pe litoralul românesc.

Am căutat o înregistrare a semnalului sonor al Radio Vacanţei Mamaia din acele vremuri, şi mă tem că n-am găsit. În diverse locuri (Trilulilu, YouTube) sunt postate copii ale unei înregistrări execrabile (făcute probabil cu râşniţa de cafea pe un vapor din altă emisferă), găsibilă aici-şa.

Am găsit şi noul jingle, pe care l-am decupat şi pus la îndemână: începutul programului; multilingv. Dar zău că nu mai este ce-a fost. Unde să mai ascult eu gavarit radiastanţîia odîh, hier spricht der ferien funk, ici radio vacance, că ăştia schimbară textul! (Şi vocile.)

Poate amintirile-s făcute taman ca să ştii că nimic nu se întoarce, iar drumul tău e unul singur, spre loc liniştit, cu verdeaţă, cu râme şi cu viermi.

Apropo de oboseala de-a trăi în căcatul de societate a secolului 21: iaca traficul rutier de odinioară. Suplimente: De la Cocor la Unirii, ieri şi azi; Piaţa Sfânta Vineri, ieri şi azi. Să mă cac în ea de viaţă.

Iaca ce ascult până una-alta: Oscar Peterson, Pastel Moods (1954).

From a single account on YouTube, here’s a selection of obsolete movies that can be seen in their entirety, split in chunks of about 10 minutes each:

• Ministry of Fear (1944) - Fritz Lang
• Lady in the Lake (1947) - Robert Montgomery
• Night and the City (1950) - Jules Dassin
• House by the River (1950) - Fritz Lang
• Murder, My Sweet (1944) - Edward Dmytryk
• Nightmare Alley (1947) - Edmund Goulding
• Secret Beyond the Door… (1948) - Fritz Lang
• Le locataire (1976) - Roman Polanski
• …and so on.

Moi, je hais la climatisation. Au bureau, je ne peux pas même ouvrir les fenêtres, et il y aurait été possible de ne pas avoir besoin de l’aide de la technique au moins quelques mois par année. Dans le printemps et dans l’automne, il n’y a pas besoin de chauffage, ni de refroidissement pourvu que pour le renouvellement de l’air les fenêtres puissent s’ouvrir !

Savez-vous que — selon Wikipédia — les standards américains de l’ASHRAE ont été modifiés en 1973 en réponse à la crise du pétrole pour n’exiger qu’une ventilation de 2,37 l/s par personne au lieu de 4.76 l/s, et cela avait conduit au syndrome du bâtiment malsain ? Aujourd’hui, les standards prévoient plutôt un débit de ventilation de 9.2 l/s, mais vu la crise actuelle… allons-nous devenir des victimes impuissantes des bâtiments modernes hyper-high-tech quand la technique tombe en panne ?

Figurez-vous, apparemment il n’y a aucune association de lutte contre la climatisation industrielle des bâtiments. Serais-je le seul à haïr la technologie de la climatisation energophage, bruiteuse et débile ?

À l’occasion de mes pérégrinations sur le net, j’ai découvert le concept du puits provençal, aussi connu sous le nom de puits canadien s’il sert aussi à chauffer la maison durant l’hiver. C’est marrant, ça.

• Le puits canadien sur Ekopedia
• Le puits canadien sur Idéesmaison.com
• Le puits provençal sur Wikipédia
• Le principe du puits canadien

» Read more…

…de Ioan Grigorescu? N-aveam cum să le număr, dar se pare că episoadele din «Spectacolul Lumii» au fost peste 400, din care 259 filmate după Loviluţie.

Pare-se că omul şi-a exprimat interesul în publicarea pe DVD a unor selecţii din «Spectacolul Lumii», dar n-a găsit probabil finanţare, sau distribuţie, sau oameni cu ceva în cap (şi în suflet).

Bine că zeci de pizde proaste şi analfabete apar pe toate posturile TV, inclusiv pe cele publice, cu «reportaje» de pe unde merg ele la şoping pe mapamond. Doar n-o să plătim royalties ca să redifuzăm documentarele lui Ioan Grigorescu, nu?

De reflectat:

Pe vremea mea, evident mă refer la “preistorie”, cine vorbea de unul singur era considerat nebun, astăzi este absolut normal să vezi pe cineva calm şi pacific care începe să urle şi să gesticuleze din senin; pe lângă faptul că rişti un infarct din cauză că nu te aşteptai la aşa ceva, începi să te uiţi disperat în jurul tău ca să-ţi dai seama dacă vorbeşte cu tine sau cu câinele tău şi numai aruncând o privire mai atentă vezi două căşti ciudate, ca în serialul Star Trek, ieşindu-i din urechi.

» Read more…

RO: TLP are o serie de postări ce cuprind adaptări prescurtate din cartea Surely You’re Joking, Mr. Feynman!, ceea ce m-a făcut să caut originalul.

EN: There is an illegal copy (OCR-ized?) of the book here. You can also read most of the first story on Amazon.com as a preview of the book, but I’ve liked it too much (revives a specific nostalgia for me), so I’m pasting it here, without the unrelated ending:

He Fixes Radios by Thinking!

When I was about eleven or twelve I set up a lab in my house. It consisted of an old wooden packing box that I put shelves in. I had a heater, and I’d put in fat and cook french-fried potatoes all the time. I also had a storage battery, and a lamp bank.

To build the lamp bank I went down to the five-and-ten and got some sockets you can screw down to a wooden base, and connected them with pieces of bell wire. By making different combinations of switches — in series or parallel — I knew I could get different voltages. But what I hadn’t realized was that a bulb’s resistance depends on its temperature, so the results of my calculations weren’t the same as the stuff that came out of the circuit. But it was all right, and when the bulbs were in series, all half-lit, they would gloooooooooow, very pretty — it was great!

» Read more…

Dans ma jeunesse, j’ai été captivé par dizaines de bédés, pour la plupart à l’occasion de leur parution ou réédition dans Pif Gadget ou dans l’antérieur Vaillant, le journal de Pif.

Bon, maintenant je n’ai plus l’âge (et Pif mourut pour une dernière fois, après avoir échoué à rétablir sa gloire d’antan), et les bédés modernes sont soit à forte teinte sexuelle (bien que ce n’est pas un problème pour moi, et Les naufragés du temps, qui n’est pas mal comme série, date de 1964, donc c’est loin d’être moderne, bien que Glénat la vende dans 2009), soit pour des enfants handicapés.

Toutefois, je trouve rafraîchissant de pouvoir feuilleter nostalgiquement des bédés de ma jeunesse, alors j’ai une petite collection, et puis j’ai aussi quelque 5 Go de scans.

Sauf que… Sauf que pour une considérable partie des titres, elles sont tombées dans le statut qu’on pourrait nommer abandonware : ils sont à la fois introuvables et il n’y a aucun plan de réédition. Maudite propriété intellectuelle capitaliste ! Quelle misère…

Prenons un exemple au hasard. Oui, je sais, c’est une série assez naïve, parue dans une époque stalinienne… Et pourtant, voici les faits :

» Read more…

The picture at the end of this post is what I have on the wall at work, for the month of July. (Yes, I’m in one of my Ludditism attacks. Don’t tell me I would need a vacation. What I would need is another Planet Earth.)

Each and every time I get myself into the “virtual reality” of the way the life was 50 or 70 years ago — through the help of reading a novel written in those times, or by watching an old movie, and so on —, I realize how alienated we are.

We’re not alienated because our lives have changed dramatically in the last 20 years, we’re alienated because we don’t even realize how much our lives have changed because of a particular field of the technology: computers and microelectronics.

The “microelectronics” is here because of the absurd way we’re now all supposed to be using all the time cell phones, BlackBerries, media players, this kind of stuff. And we’re so very much into it that we can’t imagine life without these devices.

The most vicious change was the “computerization” of everything. How many of you actually realize that people had a very fulfilling life without the IT, only decades ago? Yes, I am not talking of the stone age! There were computers, but they were either huge cabinets that were only used to perform serious tasks (tasks that really needed to be done), or they were simply toys to be connected to the television.
» Read more…

That’s it. I was so curious to watch this movie that I had to buy the DVD ($19.99 at Target), and then to spend about 3 hours with it — deleted scenes, making of, all the extras had to be seen.

I didn’t know anything about Revolutionary Road (I have not read the Wikipedia page, for it tells the whole plot), except that:
» Read more…

That was the perfect self-gift to be made to an obsolete, “legacy” (vintage?) guy like me: Art Deco Architecture: Design, Decoration, and Detail from the Twenties and Thirties, by Patricia Bayer.

It’s much more than a coffee-table book, it’s a delight! Highly recommended to those who watched Agatha Christie’s Poirot for the Art Deco scenery.
» Read more…

Unele lucruri se mai şi întâmplă, iar asta afectează viaţa şi moralul celor implicaţi. În speţă, este destul de probabil ca în perioada următoare să mă «îndepărtez» de acest blog, din lipsă de timp ori de chef. Deja mi-am pierdut aproape tot interesul faţă de o largă categorie de chestiuni, sper că numai temporar. Oricum ar fi, trebuie s-o las mai moale, cum s-ar zice.

Deocamdată, şi până la noi ordine, aveam unele teme «în cache», şi încerc să nu le şterg pe toate. Din lipsă de motivaţie, voi puncta doar unele dintre ele. Câtă vreme sunt încă într-o fază de relativă negare, şi în acelaşi timp de aşteptare, încă mai pot să bloghez.
» Read more…

…şi nu e moarte dupe mine. Ce să fac, să mă sinuciz?

O mâţă eviscerată de ovare, şi care nici nu mai are pofte lubrice, care va să zică că nu se pune ca “femeie”, plus că oricum, e altă specie.

Deci, nu mă iubeşte femeile. Ce e de făcut?
» Read more…

There is one main reason I keep watching and watching again the 50-min episodes of the “Agatha Christie’s Poirot” TV series featuring David Suchet, whenever available: I love the Art Deco architecture, and many such episodes show such a building fictitiously labeled “Whitehaven Mansions”, when the actual building does exist in Charterhouse Square, Smithfield, London, under the name of “Florin Court”!
» Read more…